Chiar dacă proiectul nostru , Viitorul speranţei , participant în campania Ţara lui Andrei nu a adunat suficiente voturi pentru a primi finanţare, ne bucurăm că obiectivele propuse au fost atinse ( amplasarea containerelor pentru colectarea selectivă a deşeurilor în cartierele Tg.Mureşului, şi realizarea centrelor de închiriere a bicicletelor )
Şi, pentru că toamna se numără bobocii, am aflat despre o iniţiativă similară de susţinere a colectării selective a deşeurilor , campanie despre care aflaţi mai multe accesând linkul următor.
Imaginează-ţi câte lucruri reciclabile îţi trec prin mână în drum spre coşul de gunoi. Hai să conştientizăm că ţine de noi să colectăm selectiv şi să facem o diferenţă !
De ce colectare selectivă?
Pentru că absolut orice ambalaj curat este reciclabil.
Pentru că majoritatea gunoaielor noastre sunt reciclabile şi ar trebui salvate
Pentru că umplem gropile de gunoi cu poluanţi, în loc să reciclăm.
Un pas mic pentru om...un salt uriaş pentru natură.
duminică, 3 octombrie 2010
sâmbătă, 19 aprilie 2008
vineri, 18 aprilie 2008
Veşti bune pentru Cireşari
După vizionarea filmului ce realiza ecranizarea primului volum al romanului lui Constantin Chiriţă,interesul pentru aventurile Cireşarilor a crescut...şi,dacă la bibliotecă nu aţi găsit volumele acestei cărţi, vă dau linkurile spre adresele de internet ce găzduiesc paginile romanului.
Lectură plăcută
volumul 1,Cavalerii florii de cireş
volumul 2,Castelul fetei în alb
volumul 3,Roata norocului
volumul 4,Aripi de zăpadă
volumul 5,Drum bun,Cireşari
Lectură plăcută
volumul 1,Cavalerii florii de cireş
volumul 2,Castelul fetei în alb
volumul 3,Roata norocului
volumul 4,Aripi de zăpadă
volumul 5,Drum bun,Cireşari
joi, 17 aprilie 2008
Cireşarii,Constantin Chiriţă - volumul 1
Cavalerii Florii de cireş
Cireşarii, Cavalerii Florii de cireş
Dan,Victor,Ionel,Maria,Lucia,Ursu si Tic sunt numiţi Cireşarii.Elevi într-o şcoală dintr-un mic orăşel provincial, ei primesc de la Moş Timofte acest nume, deoarece locuiau cu toţii în cartierul Cireşului. Ei îşi fac planuri pentru a pleca într-o expediţie ştiinţifică la Peştera Neagră.Aceasta peşteră nu a fost foarte des explorată de nimeni.
Tic nu poate pleca în expediţia ştiinţifică deoarece tatăl lui nu-l lasă,dar copilul apelează la paznicul şcolii,moş Timofte.Acesta îl convinge pe tatăl lui Tic să-l lase în expediţie.Tic se hotăreşte să le facă o surpriză prietenilor săi, Cireşarii întâlnindu-se cu ei pe drum.
Peste câteva zile Cireşarii îşi fac bagajele şi pleacă spre Peştera Neagră. Tic are un câine pe nume Ţombi.Copilul îşi ia câinele şi pleacă imediat pe urma cireşarilor.Spre seară, Cireşarii ajung la gura peşterii cu bine,însă Tic s-a rătăcit cu Ţombi într-o pădure.Cu puţin noroc Tic a fost găsit de Ursu. Sora lui Tic, Maria s-a bucurat foarte mult când l-a văzut pe fratele ei.
Dimineata,Cireşarii se împart în doua grupe. Prima grupă era alcatuită din Ionel,Victor,Maria şi Tic care urma să intre în peşteră,iar a doua grupă era alcatuită din Ursu,Lucia şi Dan care trebuie să urce pe coama peşterii.Dacă s-ar întâmpla ceva, a doua grupă trebuie să ceară ajutor oamenilor de la o cabană de lângă Peşteră.
Aşa că, prima grupă a intrat în peşteră cu trei lanterne şi aparatele aduse de Ionel cu care să poată comunica cu cei de afară .Ajunşi într-un salon , toţi cei din peşteră au rămas uimiţi de frumuseţea stalagmitelor şi a stalactitelor.La primul lac din peşteră Cireşarii au făcut o luntre cu care au trecut toate lacurile pe care le-au întâlnit.După harta veche,Peştera se termina la al treilea lac,dar Victor se încăpăţânează şi vrea să vadă dacă Peştera nu continuă după lac.Victor se urcă în luntre,şi pleacă spre capătul peşterii. Acolo el găseste o nouă peşteră şi îi duce pe toţi în acea peşteră. Când a trecut Tic,Victor l-a luat pe copil dar luntrea si Ţombi au căzut într-o cascadă.Tic a suferit foarte mult findcă l-a pierdut pe Ţombi.
Cei trei cireşari aflaţi pe un deal deasupra peşterii sunt îngrijorati deoarece nu au primit nici un mesaj de la ceilalti prieteni.A doua grupă a început să exploreze noua peşteră şi şi-au dat seama că prin peşteră au mai trecut doi oameni. Tic s-a băgat într-o crăpătura şi a găsit barca de cauciuc a vânatorului Petrăchescu din satul lui.Peste câteva ore,Ionel a fost răpit de cei doi oameni care au trecut prin peşteră. Erau chiar Petrăchescu şi un bărbos.Aceştia l-au bătut pe Ionel,dar copilul a scăpat de cei doi oameni prefăcându-se că şi-a rupt piciorul. Ionel a fost găsit de Cireşarii din peşteră.El le-a spus că unul din oameni este Petrăchescu şi că era înarmat şi periculos.
Cireşarii au ajuns în sfârşit la capătul peşterii,dar drumul era blocat.Ei s-au pregătit pentru a-l înfrunta pe Petrăchescu.Din fericire Ursu a ajuns înaintea vânătorului şi i-a tras pe Ionel,Maria şi Tic deasupra peşterii unde erau salvaţi.Victor nu a mai avut timp să fie tras de Ursu deasupra peşterii,aşa că s-a ascuns într-o scobitură din pereţii acesteia pentru că venea Petrăchescu.
Vânătorul l-a văzut pe Victor şi a tras câteva focuri de armă spre el. Petrăchescu şi-a dat seama că el avea gloanţe oarbe în pistol aşa că a fugit înauntru în peşteră pentru a se salva.Victor nu a păţit nimic aşa că toţi Cireşarii au fost salvaţi.
Petrăchescu şi bărbosul au fost prinşi de către oameni şi băgaţi la puşcărie.Ţombi a fost găsit de niste colegi de scoala ai Cireşarilor, pe nume Sergiu şi Pompilică. Povestea Cireşarilor în Peştera Neagră a fost povestită în toată ţara.
marți, 15 aprilie 2008
Pseudofabula
Într-o nu ştiu care seară
Într-o nu ştiu care vară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat
Sub un nu ştiu care pat
Mititel cât un cercel
Stă pitit un şoricel
Tremurând bietul de el
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte
Într-o nu ştiu care seară
Într-o nu ştiu care vară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat
Nici prea mare dar nici mică
Stă pitită o pisică
Tremurând şi ea de frică
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte
Într-o nu ştiu care seară
Într-o nu ştiu care vară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat
Terminând de ros un os
Şade-un câine zdrenţuros
Tremurând şi el fricos
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte
Într-o nu ştiu care seară
Într-o nu ştiu care vară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat
Fără vreun dinte ros
Şade-un lup foarte nervos
Tremurând şi el vârtos
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte
Într-o nu ştiu care seară
Într-o nu ştiu care vară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat
Cu piedica puştii trasă
Şade o vânătoreasă
Tremurând cu tot cu casă
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte
Într-o nu ştiu care seară
Într-o nu ştiu care vară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat
Mititel cât un cercel
Stă pitit un şorïcel…
sâmbătă, 12 aprilie 2008
Răsai
Dragu mi-i a te cânta,
Scrisule venit din stele.
Orice literă a ta
Ca pe ochii maicii mele
Dornic o sărut.
Bucură-te, scris latin,
Că pe valea dulce-amară
N-ai venit ca un strain,
Ai venit la tine-n ţară
Şi la fraţii tăi.
Refren:
Răsai, răsai, răsai
Ca grâul cel verde,
Ca lacrima
Răsai, răsai, răsai
Şi nu te mai pierde,
Iubirea mea. x2
Mere purpurii pe ram,
Văi cu spic de aur pline.
Totuşi ce săraci eram
Ne avându-te pe tine,
Scrisule cel scump.
Bucură-te, scris latin,
Că pe valea dulce-amară
N-ai venit ca un strain,
Ai venit la tine-n ţară
Şi la fraţii tăi.
Refren:
Răsai, răsai, răsai
Ca grâul cel verde,
Ca lacrima
Răsai, răsai, răsai
Şi nu te mai pierde,
Iubïrea mea. x2
Abonați-vă la:
Postări (Atom)